"Din toate părţile se spune că între voi este curvie, şi încă o curvie de acelea care nici chiar la păgâni nu se pomenesc, până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.
Şi voi v-aţi
fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă,
pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul
vostru!
Cât despre
mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi
judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.
În Numele
Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă prin puterea Domnului
nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru
nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.
Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că
puţin aluat dospeşte toată plămădeala?
Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi,
fără aluat, căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate
şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi
adevărului.
V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii. Însă n-am
înţeles cu curvarii lumii acesteia sau cu cei lacomi de bani sau cu cei
hrăpăreţi sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi
din lume. Ci v-am scris să n-aveţi
niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este
curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau
hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.
În adevăr,
ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?
Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela."
BIBLIA (1 Corinteni 5)
"Calea nebunului este
fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile.
Un om care se împotriveşte
tuturor mustrărilor va fi zdrobit deodată şi fără leac.
Timotee,
păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de
împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii şi au
rătăcit cu privire la credinţă.
Nu
te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!
Frica Domnului
este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă
şi slava Lui ţine în veci." Amin.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen