Donnerstag, 13. Februar 2020

Un foc mistuitor

"Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera."
 
"Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.
 
Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
 
Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
 
Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este „UN FOC MISTUITOR”. 
 
Biblia.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen