"Cât de
plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!
Sufletul meu
suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă
către Dumnezeul cel viu!
Până şi
pasărea îşi găseşte o casă acolo şi rândunica, un cuib unde îşi pune puii…
Ah,
altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
Ferice de
cei ce locuiesc în Casa Ta, căci ei tot mai pot să Te laude!
Ferice de
cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea!
Când străbat
aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia
timpurie o acoperă cu binecuvântări.
Ei merg din
putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
Doamne,
Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov!
Tu, care
eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!
Căci mai
mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să
stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii!
Căci Domnul
Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu
lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Doamne al
oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!"
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen