"Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer.
Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.

Trâmbiţa va suna,
morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris:

„Moartea a fost
înghiţită de biruinţă.
Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

BIBLIA - 1 Corinteni 15
Amin! Amin!

Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen