Mittwoch, 16. Juli 2014

Deep pain


"Ce este viata?"

Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?

...şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.
 
Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale: toate le-ai supus sub picioarele lui.” În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse. Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi...
 
Până când, Doamne, Te vei ascunde fără încetare şi-Ţi va arde mânia ca focul? Adu-Ţi aminte ce scurtă este viaţa mea şi pentru ce nimic ai făcut pe toţi fiii omului. Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor? – Unde sunt, Doamne, îndurările Tale dintâi pe care le-ai jurat lui David, în credincioşia Ta? Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, adu-Ţi aminte că port în sân ocara multor popoare; adu-Ţi aminte de ocările vrăjmaşilor Tăi, Doamne; de ocările lor împotriva paşilor unsului Tău!  

Binecuvântat să fie Domnul în veci! Amin! Amin!
 
BIBLIA 

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen