Montag, 19. Mai 2014

Marturie - Ariana Samoila


Acolo unde raza diminetii, in ziua-ntaia tainic s-a ivit
Acolo unde n-au putut strajerii sa tina trupul Celui rastignit
Infiorat sublim de duhul slavei m-am inchinat pios Domnului meu
Cutremurat de Marturia Vremii, mormantului deschis de DUMNEZEU.

Acolo nu mai sunt stăpâni romanii, nici Iosif nu mai este grădinar
Şi-au scuturat mileniile anii, dar au rămas miresmele de Har
Nici lacrima fierbinte-a Magdalenei, nici faşele de pânze nu mai sunt
Dar în grădină, umbrele uitării nu pot pecetlui ACEST mormânt.

Mormântu-i gol! E martoru-nvierii, aşa deschis vorbeşte mişcător
El spune în rostirile Iubirii că Lumea are-un viu Mântuitor
Îţi mulţumesc Părintele-ndurării de Harul Sfânt, Ceresc şi minunat
Simţit chiar în grădina-nmormântării lângă mormântul Celui înviat

Te rog, o Doamne bun să-mi dai puterea să-ţi fiu şi eu un martor pe pământ
Purtând şi-n grai şi-n faptă învierea aşa cum spune Sfântul Tău Cuvânt
Iar când Vei reveni pe nori, în Fiul, să iei din lume ce-a fost credincios
Dă-mi harul să Te-ntâmpin cu Osana, în ceasul Intâlnirii glorios.

Amin.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen